Un tânăr din Botoșani a furat cheile de la mașina părinților și a ieșit la plimbare. „Aventura” s-a terminat prost pentru el. Sâmbătă, 29 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, în municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un tânăr, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult decât atât, tânărul ar fi sustras cheile autoturismului din locuința părinților, fără acordul acestora.
Botoșăneanul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furtul în scop de folosință.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia