18 posturi vor fi scoase la concurs pentru creșa de la Bucecea

28 august 2026

Sute de posturi vacante necesare funcționării a 34 de creșe noi, dintre care 26 construite prin PNRR și 8 prin Programul național de construcții de interes public sau social, din țară, vor fi scoase la concurs, conform unui memorandum aprobat de Guvern pe 14 august.

Din cele peste 750 de posturi, 18 sunt pentru creșa de la Bucecea, județul Botoșani. Posturile didactice vacante vor putea fi ocupate prin concursuri organizate pe parcursul anului școlar, după recepția lucrărilor și punerea în funcțiune a creșelor, conform documentului.

„Propunem aprobarea scoaterii la concurs de către ordonatorii de credite a posturilor vacante din creșele construite în cadrul programelor menționate anterior, prevăzute în Anexa la prezentul memorandum, după recepția lucrărilor și punerea în folosință a acestora, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, fără suplimentarea fondurilor aprobate pentru asigurarea drepturilor salariale ale personalului încadrat”, se arată în memorandum.

Cele 768 de posturi trebuie încadrate în bugetele de personal deja aprobate, fără alocarea unor fonduri suplimentare pentru plata salariilor.

Creșa nouă de la Bucecea, inaugurată de ministrul Dezvoltării

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a inaugurat miercuri, 19 august, la Bucecea, o creșă nouă  finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”.

Obiectivul este construit la standarde europene, clădirea este prietenoasă cu mediul și eficientă energetic, iar valoarea lucrărilor este de 13,4 milioane de lei. Noua creșă va avea o capacitate de 40 de locuri.

Aceasta este a treia creșă din județul Botoșani, construită prin acest program.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia