Actionarii Urban Serv au decis: Piata Grivita va fi desfiintata

Locuitorii din cartierul Grivita si cartierele invecinate vor trebui sa iasa la cumparaturi in Piata Centrala a municipiului. Adunarea Generala a Actionarilor societatii comerciale Urban Serv a decis, miercuri, inchiderea Pietei Grivita, pe motiv ca aceasta aduce pierderi anuale de peste 150 de milioane de lei. Piata nu are autorizatie sanitara de functionare si nu indeplineste conditiile pentru a beneficia de aceasta. Pentru modernizarea ei ar fi neces peste un miliard de lei, iar reprezentantii Urban Serv considera ca investitia nu se justifica. "Nu se justifica efectuarea vreunei investitii pentru mentinerea in functionare a obiectivului, intrucit veniturile nu acopera decit in proportie de 11% costurile facute pentru exploatare, iar pe masura ridicarii gradului de amenajare costurile ar creste pe seama amortizarilor, consumului de utilitati, apa canal, energie. Aminarea masurii de inchidere nu se justifica", argumenteaza directorul Urban Serv, Gheorghe Pricopi. De altfel, oficialii Urban Serv sustin ca in zona exista suficiente market-uri si tonete stradale care comercializeaza produse agroalimentare