Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus plasarea sub control judiciar a doctoriței care a fost reținută pentru obținere ilegală de fonduri. Angela Salt va rămâne sub control judiciar următoarele 60 de zile.
Ea este bănuită de comiterea infracțiunii de obținerea ilegală de fonduri în formă continuată.
„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că aceasta, în calitate de medic stomatolog, în perioada ianuarie 2020-iunie 2024, ar fi raportat peste 1.000 de servicii medicale fictive, încasând în mod nejustificat 112.000 din bugetul de stat, sumă destinată serviciilor medicale acordate elevilor”, precizează polițiștii.
Aceștia au efectuat, luni, percheziții atât acasă la medicul stomatolog, cât și la cabinete, unde au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă, printre care dispozitive electronice și înscrisuri care prezintă interes în cauză.
Doctorița are 73 de ani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia