Un accident între o ambulanță și un autoturism a avut loc joi, în localitatea Ipotești, județul Suceava. Este vorba despre o coliziune între un autoturism și o autosanitară, fără persoane încarcerate.
Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
În urma evenimentului, pacienta din autosanitară, conștientă și cooperantă, fără mărci traumatice, a fost preluată de una dintre ambulanțele SAJ și este transportată la UPU Suceava. La spital va fi transportată și asistenta de pe autosanitară, conștientă și cooperantă.
Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia