Un tânăr de 20 de anim din comuna Curtești, a fost reținut de polițiști, sâmbătă, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, acesta ar fi condus un autoturism pe strada Bucovina din municipiul Botoșani fiind sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează sursa citată.
Mai mult decât atât, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia