Sistemul de asistență socială din România se află în pragul unui colaps iminent, avertizează reprezentanții Federației Naționale Sindicale din Asistență Socială și Protecția Copilului FNS „PRO.ASIST”. Într-un comunicat, federația reprezentativă pentru acest sector acuză direct guvernanții de inacțiune, indiferență și decizii politice iresponsabile care riscă să destabilizeze complet protecția persoanelor vulnerabile.
Conform liderilor sindicali, noul proiect al Legii salarizării unitare „stinge lumina” pentru angajații din asistența socială. Aceștia subliniază că, deși au participat activ la toate rundele de negocieri, au propus amendamente clare și au demonstrat cu calcule matematice riscurile majore, propunerile lor au fost complet ignorate de factorii de decizie.
Nemulțumirea sindicaliștilor se îndreaptă în mod direct către premierul Ilie Bolojan și ministrul Muncii, Dragoș-Nicolae Pîslaru. Aceștia sunt acuzați că au refuzat să coreleze veniturile personalului cu importanța socială și complexitatea muncii depuse. Sindicaliștii atrag atenția că mulți salariați nu își mai pot asigura hrana zilnică pentru familii, plata utilităților sau ratele bancare, iar angajații centrelor rezidențiale din zone izolate ajung să nu își mai poată permite transportul până la locul de muncă.
„Nu poți avea grijă de cele mai vulnerabile persoane din societate când tu, ca salariat nu poți asigura pâinea pe masa familiei tale! Când salariul nu îți ajunge pentru a plăti utilitățile, ratele la bănci, a asigura hrana pentru propria familie și nici bani pentru transportul la serviciu în centrele rezidențiale din localități uneori izolate, nu poți oferi servicii sociale de calitate!”, se arată în comunicat.
Dacă Legea de salarizare se va adopta în forma actuală, începând cu anul 2027 sistemul public de asistență socială va ajunge în situația de a nu avea personal care să asigure îngrijirea copiilor, a persoanelor cu dizabilități și a persoanelor vârstnice datorită salarizării deficitare și a lipsei de personal, atrag atenția sindicaliștii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia