Un incendiu de proporții s-a produs, sâmbătă după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Dumeni, comuna George Enescu. Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentul Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu, cu un buldoexcavator și un tractor cu o cisterna.
Aceștia au constatat că ardeau aproximativ 1 000 de baloți de furaje și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la casă. Intervenția a durat mai bine de șase ore și a fost una de durată, având în vedere cantitatea mare de furaje. Pompierii au verificat fiecare metru pătrat al depozitului pentru a elimina riscul de reaprindere.
Au ars aproximativ 40 de tone de furaje.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia