„Am cam 70 de vaci și sunt pe cale să le vând pe toate din cauza Primăriei Răchiți!”. Așa își începe declarația plină de revoltă Marian, un fermier din localitatea Răchiți. Omul spune că reprezentanții administrației locale au împărțit imașul prin atribuire directă, lăsându-i pe ceilalți de izbeliște.
Omul este nemulțumit de modul în care autoritățile locale au gestionat distribuirea pajiștilor permanente din comună. Potrivit fermierului, suprafețele de teren destinate pășunatului au fost oferite „cu dedicație”, fără a se lăsa loc de negociere sau o împărțire echitabilă pentru toți crescătorii de animale din zonă.
„S-a dat doar pe pile. Nu s-a acceptat să-mi dea o bucățică de imaș. S-a dat tot imașul prin atribuire directă, fără licitație. Mai nou acum s-a închis și accesul la apă. Eu acum practic nu am unde să merg cu animalele”, ne-a spus Marian Ciprian.
De cealaltă parte, reprezentanții care susțin deciziile luate la nivelul consiliului local afirmă că procedurile au fost perfect legale.
„E proprietate plătită, concesionată. Cum să lași să îi intri omului pe proprietate?” este răspunsul unui consilier local aflat la fața locului.
Situația nu este singulară. Și în alte comune au fost fermieri revoltați că au rămas fără pășune pentru animale. Un fermier chiar a dus vacile să pască în curtea primăriei după ce a rămas fără imaș. Atribuirea directă a suprafețelor mari către anumiți fermieri, în detrimentul micilor crescători sau a celor care nu prind un loc la masa negocierilor, duce adesea la falimentul fermelor mici.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
„Las’ că nu-i totul pierdut, neică!
Dacă vinzi vacile, scapi de muls la 5 dimineața și treci la nivelul următor: Germania, specializarea Sparanghel High-Speed! Acolo măcar nu te bați cu primăria pe hectarul de iarbă, ci te bați pe burtă cu euro.
Oricum, cu banii ăia de la UE pe subvenția de vacă — de abia îți luai o pungă de pufuleți și-o Cola la cum vin plățile — iar laptele îl dădeai la procesatori mai ieftin decât apa plată la chioșc.
Așa, la 'Jermania', schimbi tăpșanul din Botoșani cu ogorul de lângă Frankfurt, faci și stretching la spate pe gratis și nu mai auzi niciun Muuu!, doar un Schnell, schnell! curat.”😉