Înaintea unui meci extrem de important pentru echipa sa, în Capitală cu FCSB, Valeriu Iftime a reacționat dur față de zvonurile legate de o eventuală demitere a lui Marius Croitoru. FC Botoșani se află într-o companie deloc selectă de trei echipe din SuperLiga care nu au câștigat încă niciun meci în acest sezon. Astfel, automat, în presă au apărut zvonuri privind o posibilă schimbare a lui Marius Croitoru, de 45 de ani, de la timona formației. Valeriu Iftime, de 66 de ani, a reacționat ferm și a făcut lumină în această chestiune.
Intrat telefonic la Fanatik Superliga, el a spus cum stau lucrurile, de fapt, și care sunt șansele ca actualul tehnician să plece.
„Nu caut niciun antrenor. Avem antrenor. Nu știu de unde a apărut schema asta”, spune Iftime.
În ce privește înlocuirea lui Croitoru cu Florin Constantinovici, patronul lui FC Botoșani a replicat:
„Nu-l cunosc pe domnul Florin Constantinovici. Înțeleg că, în vară, Marius Croitoru a vorbit cu domnul Constantinovici să vină antrenor secund la Botoșani, în echipa lui. Eu nu-l cunosc, n-am vorbit cu dumnealui, nu știu cum arată și vă rog să mă credeți. Nu vine niciun antrenor la Botoșani, orice funcție aș avea eu, deocamdată, fără ca eu să știu. Dar dacă eu n-am vorbit niciodată cu dumnealui, dacă nu-l știu și dacă nu mi-am pus această problemă, înseamnă că ar trebui să închidem acest subiect”.
Pe de altă parte, în condițiile în care FC Botoșani nu are rezultate, există unele personaje care îl „ispitesc” pe Valeriu Iftime cu tot felul de variante pentru banca tehnică. El susține că „există tot felul de binevoitori care-mi trimit antrenori… Oferte de antrenori. Le-am zis: ‘Măi, dar v-am cerut eu?’”
Întrebat dacă Marius Croitoru va avea probleme în cazul unui eșec cu FCSB, luni, în etapa a 5-a din SuperLiga, Valeriu Iftime a dat asigurări că nu se pune problema schimbării băncii tehnice. „(n.r. Marius Croitoru poate să stea liniștit dacă îl bate FCSB?) Poate să stea liniștit. La modul cel mai sincer și cel mai fair, ar fi lipsit de orice logică pentru mine să mă leg acum de Marius. E adevărat că e trist, iar atunci când nu îți iese ca antrenor toate apele ți se îneacă. Eu cred că el are suficiente argumente să creadă în el”.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia