Un medic de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani a făcut minuni salvând un bebeluș. Este vorba de medicul neurochirurg Petru Kiss, care a efectuat, marți, o intervenție chirurgicală fără precedent pentru sistemul medical din Botoșani.
El a operat un bebeluș de un an, care avea un encefalocel (un creier care nu se dezvoltă și care rămâne în afara cutiei craniene), care a fost diagnosticat intrauterin, din timpul sarcinii.
De altfel, mama copilului a fost sfătuită de specialiștii în obstetrică- ginecologie să întrerupă sarcina după diagnosticarea encefalocelului, însă medicul Kiss a fost de părere că sarcina trebuie păstrată și că poate interveni după naștere. Prin urmare, în cursul zilei de marți, el a efectuat cu succes operația pe creier.
Intervenția a avut loc în blocul operator modernizat de medicul Petru Kiss, cu ajutorul unei finanțări private asigurate de firma omului de afaceri Constantin Bălăucă, Bahm Construcții Civile și Industriale SRL.
La operație a asistat și un medic chirurg pediatru, de la Secția de pediatrie a Spitalului Județean.
Encefalocelul este definit drept o proeminenta saculara formata printr-un defect osos la nivelul craniului, care contine meningele (membrane ce acopera creierul) si, uneori, tesut cerebral. De altfel, in functie de continut, putem vorbi de meningocele (sacul contine doar meninge si LCR, adica lichid cefalorahidian) sau encefalomeningocel (sacul contine si tesut cerebral).
Localizarea defectului este esentiala pentru evolutia si manifestarile clinice, deoarece diferitele regiuni craniene implica riscuri si complicatii distincte. Majoritatea encefalocelelor se dezvolta in zona occipitala, adica in partea din spate, inferioara, a craniului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia