VIDEO Femeia din Botoșani care și-a îngropat concubinul în curte a fost dusă, astăzi, în fața instanței. Ce au decis judecătorii

10 august 2026

Femeia din comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani, care și-a ucis și îngropat concubinul în curte, apoi a plecat în străinătate, a fost dusă, luni, în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă. Magistrații Tribunalului Botoșani au admis propunerea procurorilor, iar Loredana Cristiana Aroșculese a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Ea este cercetată pentru „omor calificat- violență în familie”. Decizia nu este definitivă, aceasta putând să facă apel.

Anchetatorii au descoperit că în timp ce bărbatul s-ar fi aflat în domiciliul comun cu partenera sa, o femeie de 50 de ani, pe fondul unui conflict spontan, aceasta i-ar fi aplicat o lovitură cu un obiect înțepător în zona toracelui, cauzându-i leziuni care au condus la deces. Ulterior, aceasta ar fi îngropat cadavrul în curte, pentru a-și ascunde fapta.

Duminică, 9 august, femeia de 50 de ani, bănuită de comiterea faptei a fost reținută pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma omorului calificat.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia