FOTO Tragedie! Un bărbat a murit după impactul dintre două mașini

9 august 2026

Un grav accident rutier s-a produs duminică dimineață, pe DN 6, în localitatea Armeniș din județul Caraș-Severin. Două mașini s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului un bărbat și-a pierdut viața și o femeie a fost rănită.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați prin 112, în jurul orei 06:40, cu privire la producerea accidentului.

Din primele verificări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că, la kilometrul 427 al DN 6, un bărbat în vârstă de 36 de ani conducea o mașină din direcția Caransebeș către Orșova, iar la un moment dat, acesta ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani.

Impactul a fost fatal pentru șoferul în vârstă de 59 de ani, care a decedat. O femeie de 45 de ani, aflată pe locul din dreapta-față în același autoturism, a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, potrivit banatulmeu.ro.

Șoferul de 36 de ani a fost testat pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de circulație. Ulterior, circulația pe DN 6 a fost reluată.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia