Biofarm SA a anunțat că vânzarea medicamentelor Colebil și Panzcebil a fost blocată temporar pe întregul lanț de distribuție, până la nivelul farmaciilor, la solicitarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Compania precizează că măsura a fost dispusă pentru verificarea documentației aferente celor două produse și că acestea continuă să îndeplinească standardele de calitate și siguranță. Informația a fost transmisă investitorilor printr-un raport publicat la Bursa de Valori București.
Potrivit Biofarm, decizia vizează oprirea temporară a comercializării celor două medicamente în întregul lanț de distribuție, inclusiv la nivelul farmaciilor.
„BIOFARM S.A. informează investitorii că pentru produsele Colebil, drajeuri, și Panzcebil, drajeuri gastrorezistente, a fost emisă o decizie de blocare a vânzării pe întregul lanţ de distribuţie, până la nivelul farmaciilor, ca urmare a solicitării Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, în scopul clarificării documentaţiei pentru produsele menţionate”, se arată în raportul transmis Bursei de Valori București.
Compania subliniază că măsura are ca obiect verificarea documentelor și nu este legată de calitatea sau siguranța produselor.
Reprezentanții companiei afirmă că atât Colebil, cât și Panzcebil îndeplinesc în continuare toate cerințele privind siguranța pacienților.
„Ambele produse continuă să îndeplinească standardele de calitate şi de siguranţă pentru pacient”, precizează Biofarm în comunicarea transmisă investitorilor.
Compania a anunțat că va reveni cu informații suplimentare dacă vor exista noi evoluții.
„Societatea va informa investitorii cu privire la orice evoluţie relevantă referitoare la acest subiect”, mai arată Biofarm, potrivit Capital.ro.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia