Val de amenzi pentru firmele din Botoșani. Nereguli grave pe bandă rulantă descoperite de inspectorii muncii

8 august 2026

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a declanșat o serie de controale pentru depistarea ilegalităților de pe piața muncii, în luna iulie. Inspectorii de muncă au aplicat amenzi usturătoare, în valoare totală de 267.500 de lei, după ce au depistat zeci de firme care încălcau drepturile salariaților și normele elementare de protecție. De la muncă la negru și salarii întârziate, până la lipsa echipamentelor de protecție și a măsurilor de prim ajutor, tabloul neregulilor din județ arată o nepăsare îngrijorătoare a unor angajatori.

În cadrul compartimentului Relații de Muncă, inspectorii au efectuat 67 de controale de fond și tematice. Pentru remedierea problemelor descoperite au fost dispuse 80 de măsuri obligatorii și s-au aplicat 15 sancțiuni contravenționale (2 avertismente și 13 amenzi). Suma totală a amenzilor pe acest segment a atins 224.500 de lei. Cea mai gravă abatere sancționată a fost munca nedeclarată a fost primirea la lucru a unor persoane fără contract individual de muncă în formă scrisă sau fără transmiterea datelor în registrul general (REGES/REVISAL) cu cel puțin o zi înainte de începerea activității.

Pe lângă munca la negru, lista deficiențelor care au atras sancțiuni include: abuzuri privind programul și repausul pentru că angajatorii nu au ținut evidența corectă a orelor de muncă (cu ora de început și de sfârșit), au refuzat acordarea repausului de 24 de ore după turele de 12 ore și au privat salariații de repausul săptămânal de 48 de ore consecutive, au fost întârzieri la plată de peste o lună, neacordarea sporului de noapte de 25% și lipsa dovezilor privind achitarea diferențelor salariale restante.

Firmele au omis să întocmească programările pentru concediile de odihnă, nu au inițiat negocierile colective (obligatorii la unitățile cu peste 10 angajați) și nu au redactat Regulamentul Intern în termenul legal de 60 de zile. Multe entități nu au implementat nicio procedură obligatorie pentru prevenirea și combaterea hărțuirii morale și pe criteriul de sex la locul de muncă. De asemenea s-a depistat folosirea lucrătorilor cu ziua pentru alte activități decât cele cu caracter necalificat, încălcând Legea 52/2011.

S-au descoperit 94 de neconformități și s-au dispus 96 de măsuri corective și în domeniul securității în muncă, aplicându-se 6 amenzi în valoare de 43.000 lei și 88 de avertismente. Gravitatea situației din fabricile și șantierele botoșănene este confirmată și de statistica neagră a lunii iulie: angajatorii au comunicat către ITM Botoșani 8 evenimente, dintre care 7 au fost deja cercetate de firme și avizate de inspectorat. În total, 4 persoane au suferit accidente de muncă, toate soldate cu incapacitate temporară de muncă (concediu medical).  Angajații și zilierii au fost lăsați să muncească fără instruire adecvată în domeniul SSM și fără ca fișele de instruire periodică să fie semnate.  Zilierii  erau lăsați fără echipament individual de protecție, absența truselor sanitare la locul de muncă și lipsa totală a măsurilor de prim ajutor sau evacuare a personalului. Erau firme care funcționau fără autorizație SSM, lipsa planurilor de prevenire și protecție sau a evaluărilor de risc (inclusiv pentru grupurile sensibile), dar și omiterea controlului medical periodic prin medicina muncii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia