O nouă avarie la rețeaua de apă din Botoșani. Complexul Alfa Land, orașul Flămânzi și mai multe localități au rămas fără apă

7 august 2026

Echipele Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin de vineri, 07 august 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii produse accidental de constructorul Cornell'S Floor S.R.L., societate care execută lucrări de extindere a rețelei de canalizare în cadrul unui proiect în Zona Metropolitană. În timpul desfășurării lucrărilor, a fost avariat un branșament aferent conductei de distribuție Botoșani -Flămânzi, în zona sensului giratoriu LIDL, Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani.

Pentru remedierea avariei, este necesară întreruperea furnizării apei potabile, în Complexul Rezidențial Alfa Land, precum și în următoarele localități: Zăicești, Cristești, Buzeni, Bălușeni, Coșula, Draxini, Copălău, Cerbu, Cotu, Frumușica, inclusiv în orașul Flămânzi.

„Estimăm că reluarea furnizării apei potabile va avea loc în cursul zilei de astăzi, 07 august 2026, în jurul orei 22:00, în funcție de evoluția lucrărilor de remediere și de timpul necesar pentru reechilibrarea sistemului de distribuție. S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani își cere scuze față de abonații afectați pentru disconfortul creat și îi asigură că echipele de intervenție vor acționa cu operativitate pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp posibil. Mulțumim pentru înțelegere!”, anunță SC Nova Apaserv SA.

 

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia