FOTO Incendiu la un salon de înfrumusețare. Focul a fost pus intenționat

3 august 2026

O explozie urmată de incendiu a avut loc luni, la un salon de înfrumusețare din municipiul Iași.  Incidentul s-a produs într-o cameră de cămin în care funcționa un salon de înfrumusețare.

Au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și două echipaje de prim ajutor calificat (EPA), cu echipajele aferente fiind notificat și operatorul rețelei de distribuție a gazelor naturale, pentru verificări de specialitate.

La sosirea forțelor de intervenție, încăperea era inundată cu fum, fără flacără deschisă, iar în urma recunoașterii s-a constatat că structura de rezistență a încăperii nu a fost afectată. De asemenea, nu au existat persoane care să necesite evacuarea sau care să se autoevacueze, iar evenimentul nu s-a soldat cu victime.

În urma intervenției, pompierii au evacuat fumul din încăpere și au asigurat măsurile specifice pentru înlăturarea oricărui pericol.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că zgomotul puternic perceput de apelant nu a fost produs de o acumulare de gaze naturale, ci de aruncarea prin geamul ușii de acces a unui recipient cu combustibil, folosit pentru provocarea incendiului. Au fost afectate bunurile aflate în interiorul salonului, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea focului deschis în spații închise, în mod intenționat pentru a genera incendiului . Cazul a rămas în atenția organelor de cercetare competente, care continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia