Un primar din județul Botoșani, care este acuzat de fapte de corupție, nu vrea să predea mandatul, pe care l-a pierdut în urma emiterii unui ordin al prefectului. Este vorba de primarul comunei Mihălășeni, Claudiu Daniel Chelariu, care a contestat, vineri, actul normativ prin care a fost suspendat din funcție.
Botoșăneanul a deschis acțiunea la Tribunalul Botoșani, iar instanța urmează să se pronunțe.
Pe 14 iulie, primarul din Mihălășeni, care se află sub control judiciar, și-a pierdut mandatul în urma unei decizii luată de prefectul Raluca Curelariu. Potrivit prefectului, obligația stabilită asupra acestuia, pe durata controlului judiciar, este de a nu îndeplini funcția de primar în exercitarea căreia a săvârșit faptele, dar și de a nu se deplasa în incinta Primăriei comunei Mihălășeni. Astfel, împlinirea termenului de 6 luni calendaristice în cursul unui an în care primarul comunei Mihălășeni, Chelariu Claudiu Daniel, a fost în imposibilitatea exercitării funcției, a dus la această decizie.
„În baza prevederilor art. 160, alin. (1), lit. g din O.U.G nr. 57/2019, coroborate cu prevederile art. 160, alin. (7) din O.U.G nr. 57/2019 Astăzi, 14 iulie 2026, prefectul județului Botoșani, doamna Raluca-Ștefania Curelariu, a emis Ordinul de Prefect prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Mihălășeni, județul Botoșani, al domnului Chelariu Claudiu Daniel”, a anunțat Instituția Prefectului.
Ordinul prefectului poate fi atacat de către Chelariu Claudiu Daniel la instanța de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Pe durata vacantării funcției de primar al comunei Mihălășeni, atribuțiile ce îi sunt conferite prin lege primarului vor fi exercitate de drept de către viceprimarul comunei Mihălășeni, potrivit dispozițiilor art. 163, alin (1) din O.U.G nr. 57/2019.
Potrivit procurorilor, în perioada aprilie 2024 – 02 aprilie 2025, în calitatea de primar, Chelariu Claudiu Daniel ar fi pretins, cu titlu de mită, de la un administrator de societate comercială, în repetate rânduri, suma de 550.000 de lei, din care ar fi primit 500.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unui contract de modernizare de drumuri. Banii ar fi fost primiți prin intermediul unei firme înregistrate pe numele unei persoane din familia primarului.
În vederea confiscării sumei reprezentând obiectul infracțiunii, în cauză s-a dispus sechestru asigurător în limita sumei de 500.000 lei asupra unor bunuri imobile aparținând inculpatului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
Dar de dosarul drogatului ,Curelariu Catalin ,fratele prefectei nu se ocupa justiția botoșăneană ? Sau au tot interesul să l tina ascuns De unde procura individul drogurile ?
Îndepărtarea din funcție a unui primar se poate face pentru faptul că acesta ,,ar fi pretins ” unele foloase necuvenite ? Noi știm că
ordinele de suspendare din funcția de primar se bazează exclusiv pe baza unei hotărâri judecătorești prin care se constată vinovația acestuia. Se revine la fosta practică de ,,distrugere” a carierei politice a unor oameni doar pe baza unor suspiciuni ? Dacă este așa, atunci madame Curelariu trebuie să dispară din funcția de prefect.