Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis, luni seară, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele tânărului de 33 de ani, din comuna Drăgușeni, care a produs accidentul de circulație de la Cătămărăști Deal.
Botoșăneanul, care era beat și fără permis, este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, în timp ce se deplasa pe DN29B în localitatea Cătămărești-Deal s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară, fără să se asigure și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de către un tânăr, de 36 de ani, rezultând doar avarierea celor două autoturisme”, a transmis IPJ Botoșani.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, acesta figurează cu dreptul de a conducere suspendat din anul 2024 pentru comiterea unei infracțiuni la regimul rutier.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia