VIDEO Viceprimarul municipiului Botoșani, explicații în fața protestatarilor despre întârzierea finalizării lucrărilor la Școala 13: Nu a depins de Primăria Botoșani

16 iulie 2026

Viceprimarul municipiului Botoșani, Bogdan Buhăianu, a stata de vorbă, joi, cu părinții care au protestat în fața sediului primăriei, nemulțumiți că încă nu s-au finalizat lucrările la Școala nr.13. Buhăianu a precizat că întârzierile s-au datorat faptului că au fost întârzieri la plățile emise de minister.

„Nu a depins de Primăria Botoșani. A fost dinamica financiară a ministerului  și aici o să mă întrebați de ce alte școli s-au terminat mai repede. Pentru că a contat foarte mult de la un constructor la altul. Unii constructori au avut bonitatea să susțină lucrări și să le ducă până la capăt singuri, alți constructori au așteptat plățile să fie efectuate, cum este această cauzalitate. Au fost întârzieri ministeriale, cu plăți la 3-4 luni. De aici și ritmul scăzut al lucrărilor”, a declarat viceprimarul municipiului Botoșani, Bogdan Buhăianu.

Reamintim că zeci de părinți ai căror elevi învață la Școala nr. 13 din Botoșani s-au revoltat de faptul că lucrările nu au fost finalizate, iar copiii lor sunt nevoiți să învețe în continuare într-un sediu provizoriu, în cadrul Fundației Hand of Help.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “VIDEO Viceprimarul municipiului Botoșani, explicații în fața protestatarilor despre întârzierea finalizării lucrărilor la Școala 13: Nu a depins de Primăria Botoșani”

  1. Buna ziua! Isi amintesc poate acesti domni cand anul trecut in vara se pozau si filmau in scoala chiar si se laudau ca scoala sigur va fi gata pana la inceput de an scolar 2025- 2026? Daca ar avea copii care ar fi nevoiti sa invete in spatii improprii ( demisol cu 2 geamuri de baie , usa metalica care da direct afara in frig sau caldura in functie de sezon sau in holul cladirii in timp ce altii copii circula pe acolo in drum spre toalete care sunt subdimensionate pentru nr de elevi , cum ar proceda dansii ? Nimic nu depinde de primarie , nimic nu isi asuma primaria .. doar partea fotogenica si eventualele realizari care de fapt constituie o normalitate ...

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia