Botoșani, singurul oraș din România cu o biserică amplasată în mijlocul unui sens giratoriu

25 iulie 2026

Biserica Sfântul Mina din municipiul Botoşani este singurul aşezământ amplasat în interiorul unui sens giratoriu. Respectivul lăcaş de cult, ridicat în 1987 pe locul unei biserici de lemn se află în cartierul Tulbureni, la intersecţia dintre străzile Tulbureni şi Prunilor.

Şoferii care pătrund în această intersecţie sunt nevoiţi să ocolească lăcaşul de cult. Pentru preotul paroh Ovidiu Mărginean, poziţionarea bisericii în centrul unui sens giratoriu nu pare să fie un inconvenient, ci mai degrabă o oportunitate.

‘În acest mod, biserica este mai vizibilă’, susţine preotul Mărginean.

Potrivit acestuia, crearea sensului giratoriu a fost posibilă şi ca urmare a faptului că, de-a lungul timpului, Biserica Sfântul Mina a pierdut o parte din terenul aflat în proprietate.

‘Biserica a avut cam două hectare de teren, însă acum are doar vreo 2.000 de metri pătraţi. Restul terenului a ajuns la creştinii din parohie care şi-au făcut case. Dacă păstra tot acest teren, nu se mai înregistra situaţia de astăzi”, a explicat preotul.

Sursa: radioiasi.ro

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia