Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sâmbătă, pe numele unui tânăr, de 31 de ani, din Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.
Acesta ar fi în călcat ordinul de protecție emis de o instanță de judecată, față de fost sa concubină, prin care îi era interzis să o contacteze sau să se apropie de aceasta la o distanță mai mică de 200 de metri.
Tânărul a fost depistat de polițiști în scara blocului victimei, fiind imobilizat și ulterior, condus la sediul poliției.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia