Peste 50 de patroni din Botoșani amendați de inspectorii muncii. Ce nereguli au găsit

9 iulie 2026

Inspectorii de muncă au descoperit sute de deficiențe în cadrul controalelor privind securitatea și sănătatea în muncă (SSM), luna trecută. De la lipsa echipamentelor de protecție până la instalații electrice neverificate, zeci de angajatori au fost sancționați.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, în domeniul securității și sănătății în muncă, în cursul lunii iunie, au fost efectuate controale la un număr de 71 agenţi economici, din care au fost sancționați 53, au fost constatate 111 neconformităţi şi au fost dispuse 115 măsuri, fiind   aplicate 14 amenzi în valoare de 96.000 lei și 97 avertismente.

„Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost: nu a fost desemnat prin decizie scrisă lucrătorul care se va ocupa de activitatea de prevenire și protecție; angajatorul nu a asigurat echipamente individuale de protecție a lucrătorilor, în conformitate cu activitățile prestate și a riscurilor evaluate; instruirea consemnată în fișele individuale nu corespunde cu tematica de instruire întocmită de angajator; angajatorul nu a făcut dovada deținerii autorizației de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă; nu sunt consemnate în fișele individuale de instruire a lucrătorilor rezultatele testărilor și nu au fost desemnați lucrători care să aplice măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor și de evacuare a acestora; lucrătorul desemnat pentru a se ocupa de activitățile de prevenire și protecție nu are capacitatea necesară /nu îndeplinește cerințele minime de pregătire în domeniul SSM; angajatorul nu a elaborat instrucțiuni proprii, tinând seama de particularitățile activităților; angajatorul nu a luat măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare, neasigurând verificarea instalației de legare la pământ și măsurarea rezistenței de dispersie la priza de pământ-lipsă buletn PRAM; examene medicale cu termen de valabilitate depășit; lipsa  evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională; neîntocmire plan de prevenire și protecție; fișele individuale de instruire nu sunt păstrate la locul de muncă; neelaborare instrucțiuni proprii de SSM; nu s-a efectuat instruirea adecvată în domeniul SSM, specifică locului de muncă; instruire necorespunzătoare a lucrătorilor, necompletare fișe de instruire individuală; nu s-a stabilit prin fișa postului atribuțiile și răspunderile lucrătorilor ce revin corespunzător funcțiilor ocupate; lipsă fișe de aptitudini; neîntocmire program de instruire-testare; evaluare risc incompleta - nu include toate categoriile de personal și activitățile; nu s-a stabilit în programul de instruire-testare durata instruirii pentru fiecare fază în parte; semnalizare necorespunzătoare; căi de acces parțial blocate; lipsă trusă de prim ajutor”, arată sursa citată.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia