Situație fără precedent! Zeci de oi vândute ilegal de doi fermieri din Botoșani vor fi ucise și incinerate

9 iulie 2026

Zeci de oi vândute ilegal de doi fermieri din județul Botoșani vor fi ucise și incinerate. Este vorba de 66 de oi și 7 capre care au fost vândute într-o perioadă în care comerțul cu ovine și caprine este interzis în România, pe fondul existenței unor focare de variolă ovină și, mai recent, a unui focar de pesta micilor rumegătoare.

Animalele au fost descoperite la Vaslui, într-un camion care se deplasa dinspre Botoșani spre Tulcea. Nici oile, nici caprele nu erau crotaliate, iar șoferul care le transporta nu a putut prezenta niciun document privind achiziția animalelor.

Oile au fost cumpărate din două locații din Botoșani. Au fost prinse pe traseu, la Vaslui. Ovinele și caprinele se vor eutanasia, din cauza că este interzisă miscarea lor. Nu aveau niciun act, niciun document sanitar- veterinar”, au declarat, pentru BotosaniNews, surse sanitar- veterinare.

Comisia Europeană a emis, pe 2 iunie, o decizie de punere în aplicare a măsurilor și restricțiilor în ceea ce privește mișcarea efectivelor de ovine pe teritoriul României. Ai copiat de pe BotosaniNews.ro!

Potrivit normelor adoptate de autoritățile române, orice transport ilegal de animale va duce la confiscarea animalelor și a mijlocului de transport, amenzi de până la 45.000 de lei și dosar penal pentru răspândirea bolilor.

 

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia