Situație fără ieșire la societatea comercială Herbal Therapy Laboratories SRL Botoșani. Alte cinci persoane au demisionat de la fabrica de cosmetice de pe IC Brătianu pentru neplata salariilor. Acestea, ca și celelalte șapte care au demisionat în urmă cu două luni, au făcut plângeri la ITM.
„Noi am plecat în aceleași condiții, pentru neplata salariilor pentru perioada februarie - iunie. Și-a supărat proprii salariați pentru incorectitudinea domniei sale. Nu poate fi un accident atâta timp cât durează din octombrie anul trecut până în prezent”, a declarat, marți, pentru BotosaniNews, una dintre angajate, care, alături de colegele sale, a depus o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Potrivit acestora, pentru administratorul firmei „data de salariu este inexistentă”.
Paradoxal, situația neplății salariilor survine în timp ce societatea Herbal Therapy Laboratories SRL Botoșani a fost vizată de un control mixt în care au fost implicate opt instituții ale statului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia