Comunitatea din Corni a trăit, duminică, un moment deosebit de sărbătoare și binecuvântare. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, a oficiat slujba de sfințire a unei troițe ridicate în localitate și a binecuvântat o fântână recent amenajată, obiective realizate spre folosul și întărirea comunității locale.
Biserica parohială, având hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, reprezintă unul dintre vechile lăcașuri de cult din județul Botoșani. Edificiul a fost construit la începutul secolului al XVIII-lea de boierul Șerban Cănănău și soția sa, Balașa, fiind de-a lungul timpului martor al vieții spirituale a generațiilor de credincioși din Corni.
În ultimele două decenii, biserica a beneficiat de ample lucrări de restaurare și modernizare. Au fost refăcute instalațiile interioare, au fost înlocuite acoperișul, ferestrele și ușile, iar între anii 2007 și 2016 a fost realizată pictura în tehnica fresco. De asemenea, catapeteasma a fost restaurată, a fost instalat un sistem modern de încălzire, iar pardoseala a fost acoperită cu granit.
Totodată, în incinta parohiei a fost construit un complex parohial care cuprinde casa parohială, casa de prăznuire și camera mortuară, investiții menite să răspundă nevoilor comunității. Lucrările de restaurare au fost inițiate de regretatul preot Ilie Loghin și continuate prin strădania actualului paroh, părintele Radu-Florin Pomparău, cu sprijinul consilierilor parohiali și al credincioșilor din parohie.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia