Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a IX-a ediție a Taberei de tradiții și meșteșuguri „Trecut, Prezent, Viitor în Arta Românească”, desfășurată la Mănăstirea Vorona, într-un cadru care a îmbinat armonios educația artistică, tradițiile românești și valorile spirituale.
Pe parcursul taberei, copiii au participat la ateliere de creație susținute de meșteri populari și profesori, descoperind frumusețea meșteșugurilor tradiționale și importanța păstrării patrimoniului cultural românesc. Un moment deosebit l-a reprezentat participarea Ansamblului Coral al Școlii Populare de Arte, coordonat de prof. Dumitru-Cristian Onofrei, la slujba de mulțumire dedicată fostei maici starețe Teofana Scântei.
„Succesul acestei ediții se datorează implicării profesorului coordonator Raluca Andronache, sprijinului oferit de Maica Stareță Fevronia Simian și obștea Mănăstirii Vorona, meșterilor populari, profesorilor și tuturor celor care au contribuit la organizarea taberei. Prin acest proiect, Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani își reafirmă misiunea de a promova tradițiile autentice și de a forma noi generații care prețuiesc valorile culturale și spirituale românești”, precizează managerul Lorena Elena Andrișan –Dupu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia