Modernizarea ultimilor 2,5 kilometri din DN29D Botoșani - Ștefănești, cei afectați de alunecarea de teren de la Dealu Mare, este blocată de ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță (USR).
„Istoria se repetă, din păcate pentru botoșăneni. La începutul anilor 2020, DN24C, Bădărăi - Ripiceni - Manoleasa - Rădăuți-Prut, a rămas nemodernizat pentru că ministrul USR al Transporturilor de atunci, Cătălin Drulă, a lăsat documentația realizată în urma demersurilor făcute de parlamentarii PSD Botoșani într-un sertar, până i-au expirat indicatorii tehnico-economici. Astăzi, tot cu un ministru USR la Transporturi, interimarul Radu Miruță, riscăm să retrăim același scenariu: documentația pentru modernizarea sectorului Botoșani - Ștefănești, afectat de alunecări de teren, zace în așteptarea unei semnături pentru includerea în lista de investiții și demararea licitației de proiectare și execuție”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Toate etapele tehnice în ceea ce privește documentația au fost deja parcurse: studiul de fezabilitate a fost realizat, soluția tehnică aleasă de experții CNAIR a primit Avizul de Siguranță Rutieră, iar pe 12 mai 2026 a fost aprobată în CTE-ul Ministerului Transporturilor. Practic, dosarul tehnic e complet. Mai lipsește doar semnătura pe Ordinul de Ministru.
„Aceasta este o investiție reală și urgentă pentru Botoșani, nu o promisiune electorală sau o filmare despre un proiect muncit de altcineva – așa cum face prefectul Raluca Curelariu, care se laudă cu Centura Dorohoiului fără a avea cel mai mic merit. Tocmai pentru că botoșănenii merită rezultate, nu vorbe, am depus în Senat o interpelare către ministrul interimar al Transporturilor, Radu-Dinel Miruță, prin care cer un termen clar și asumat pentru emiterea Ordinului de Ministru”, a mai spus Doina Federovici.
Este inadmisibil ca o investiție vitală pentru județul Botoșani, care a parcurs toate etapele tehnice și administrative, să fie ținută pe loc din lipsa unei semnături. Ministrul USR al Transporturilor trebuie să își asume responsabilitatea acestei decizii și să deblocheze de urgență proiectul, pentru ca lucrările să poată începe cât mai curând. Orice nouă întârziere va aparține exclusiv Ministerului Transporturilor și conducerii sale.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia