Lucruri neștiute despre botoșăneanca declarată cea mai bună canotoare a secolului de către Federația Internațională de Canotaj

Botoșăneanca dezvăluie totul despre relația cu fiul ei, Dragoș. Cel mai important lucru pe care l-a învățat, în timp, de la băiatul ei a fost că „succesul nu înseamnă doar performanță, ci și să devii un om bun”. De la un an și câteva luni l-a luat pe Dragoș în cantonamente și a încercat, în permanentă și cu multe sacrificii, să fie alături de el. Omul care  a obținut 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz la șase olimpiade și a fost de 25 ori campioană a României mărturisește că răutatea și acuzațiile de corupție au durut-o foarte tare. A declarat, pentru Cancan.ro, că doar cu fruntea sus a putut să depășească toate aceste momente și, cu siguranță, „timpul are întotdeauna grijă să așeze lucrurile la locul lor”.

În anul 2000, Elisabeta Lipă a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului de către Federația Internațională de Canotaj. La 16 ani a plecat de acasă, lăsând în urmă o mamă cu inima grea și un tată care s-a asigurat, mult timp după, că fetița lui urmează calea corectă. La 20 de ani și-a conoscut soțul, pe Cornel Lipă și, peste un an, s-au căsătorit. Recunoaște, cu umor, că ea este ce vulcanică în relație și ne vorbește despre cel mai greu moment din viața ei. Concurând ani de zile pe vremea comunisumului, cea mai bună canotoare a secolului își aduce aminte că cel mai rău sentiment, atunci, era lipsa libertății, sportivii fiind strict și în permanență cotrolati.

Fiul tău, Dragoș, este cea mai mare realizare a ta. Ce ai învățat de la el, în toți anii aceștia?

Elisabeta Lipă: Răbdarea. În sport totul se măsoară în rezultate, în secunde, în medalii. Copiii te învață însă că nu poți controla totul și că fiecare om trebuie să își găsească propriul drum. Dragoș m-a învățat să ascult mai mult, să am încredere și să accept că succesul nu înseamnă doar performanță, ci și să devii un om bun. Pentru mine, asta valorează mai mult decât orice medalie.

Elisabeta Lipă: Da, îmi cere sfaturi, dar acum discutăm ca doi adulți. Îi spun întotdeauna părerea mea, însă îl încurajez să ia singur deciziile importante. Cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pentru un părinte: să vezi că propriul copil a devenit un om matur și responsabil. Sunt foarte mândră de el și de parcursul pe care și l-a construit în viață prin propriile puteri.

Care a fost cel mai greu moment al vostru, mamă-fiu?

Elisabeta Lipă:  L-am născut pe Dragoș între două Jocuri Olimpice, iar asta spune multe despre perioada pe care o trăiam atunci. Am stat cu el acasă până la un an și patru luni, după care soțul meu a rămas trei luni cu el. Când avea un an și șapte luni l-am luat în cantonament și a devenit rapid mascota lotului. Mai târziu, mi s-a părut firesc să aibă viața unui copil obișnuit, să meargă la grădiniță, să socializeze și să-și facă prieteni. De aceea nu l-am mai luat cu mine în cantonamente și a început să petreacă mult timp și la bunici. Mă bucur enorm că a crescut și la țară, pentru că acolo s-a legat de familie, de rădăcini și de locurile copilăriei. Eu cred că am reușit să îmbin viața sportivă cu cea de familie. Nu a fost întotdeauna ușor, dar familia a avut un rol esențial în tot ceea ce am realizat. Ea este cea care te susține necondiționat, îți dă putere și te ajută să mergi mai departe atunci când îți este greu.

Ai împlinit, împreună cu soțul tău, 42 de ani de căsnicie. Cum ați reușit?

Elisabeta Lipă: Prin respect, răbdare și încredere. Dragostea este începutul, dar ceea ce ține doi oameni împreună zeci de ani este capacitatea de a trece împreună și prin zilele mai puțin bune. Am învățat să ne susținem, să ne ascultăm și să nu uităm niciodată că suntem o echipă.

Te-ai căsătorit după un an de la prima întâlnire, aveai 21 de ani. Erai foarte tânără. Nu a fost greu?

Elisabeta Lipă:  Poate că eram tânără ca vârstă, dar sportul mă maturizase deja. Plecasem de acasă la 16 ani și învățasem să mă descurc singură. Responsabilitățile nu m-au speriat niciodată. M-am căsătorit la 21 de ani, iar pe Dragoș l-am adus pe lume la 33 de ani, între Jocurile Olimpice de la Atlanta și cele de la Sydney. Pentru mine, maternitatea a fost una dintre cele mai mari împliniri. Cred că nimic nu se compară cu bucuria de a-ți ține copilul în brațe și de a-l vedea crescând. Nu mi-am imaginat niciodată viața fără un urmaș.

Sincer acum, care dintre voi este vulcanicul și care este cel calm?

Elisabeta Lipă: Eu sunt cea vulcanică. Recunosc fără probleme. Trăiesc totul intens și reacționez repede. Cornel este omul echilibrat, calmul familiei noastre. De multe ori el a fost cel care a așezat lucrurile și m-a făcut să văd situațiile cu mai multă liniște.

Elisabeta Lipă și drumul spre canotaj: „Mama nu a fost deloc încântată de idee”

La 16 ani ai plecat la București, din casa părintească. Ce a fost în inima mamei și a tatălui tău?

Elisabeta Lipă: La 16 ani am ajuns la canotaj, deși înainte făcusem atletism și baschet. În urma unei selecții organizate de Clubul Olimpia am primit șansa de a veni la București și de a încerca un drum nou. Mama nu a fost deloc încântată de idee. Îmi spunea mereu: „Cum să pleci singură la peste 500 de kilometri de casă, la vârsta asta, într-un oraș în care nu cunoști pe nimeni?” Dar eu eram hotărâtă. Simțeam că acesta este drumul meu și nu puteam renunța. A fost greu la început. Nu aveam pe nimeni în București, iar dorul de casă era mare. Tata venea din când în când să vadă cum mă descurc, dacă învăț bine și dacă îmi țin promisiunile. Cu timpul m-am obișnuit și am înțeles că fiecare pas făcut atunci m-a ajutat să devin omul de astăzi.

Citește interviul aici!