Zece luni consecutive de scădere a puterii de cumpărare a românilor. Zece luni în care prețurile au crescut mai repede decât salariile. Zece luni în care consumul a scăzut, adică oamenii și-au permis tot mai puțin. Aceasta este moștenirea austerității pe care o lasă domnul Bolojan.
„Nu vorbim despre cifre statistice. Vorbim despre o familie care taie din cumpărături. Un fermier care nu mai poate lua un credit. Un copil care merge la școală fără să fi mâncat acasă. Asta s-a întâmplat în România, cu domnul Bolojan - promotor al majorărilor de taxe și al tăierilor de venituri. Economia se face pentru oameni, nu împotriva lor - asta nu a înțeles domnul Bolojan”, declară Marius Budăi, prim-vicepreședinte PSD Botoșani.
PSD a precizat clar că este pregătit să acorde sprijin parlamentar unui viitor guvern, dar nu oricum și nu oricui. România are nevoie urgentă de un executiv cu puteri depline, care să pună omul în centrul deciziilor - nu cifrele, nu interesele de partid.
Ce cerem de la viitorul guvern:
* oprirea austerității - nicio taxă nouă pe salariile mici sau pe micii antreprenori. Banii la buget se fac din creștere economică, nu din stoarcerea oamenilor;
* prețuri mai suportabile - extinderea plafonării adaosului comercial la produsele de bază. Pâinea, uleiul, medicamentele nu pot fi instrumente de profit speculativ;
* salarii și pensii reale - majorarea salariului minim și indexarea pensiilor. Munca și sacrificiul unei vieți întregi trebuie să fie respectate;
* sprijin pentru cei mai vulnerabili - mame, veterani, persoane cu dizabilități. Aceștia nu sunt o cheltuială - sunt datoria noastră morală;
* extinderea programului Masă caldă pentru copii în toate școlile din țară;
* plata datoriilor statului - miliarde de lei datorate firmelor românești, bani care țin muncitori angajați și economia vie;
* credite accesibile pentru fermieri - agricultura românească hrănește țara. Fermierii noștri merită să fie sprijiniți, nu abandonați.
“Nu negociem fotolii și nu cerem privilegii - de fotolii se țin alții acum cu disperare. Noi, PSD, cerem ca guvernul României să lucreze pentru românii care se trezesc dimineața, merg la muncă, cresc copii și încearcă să trăiască decent la ei acasă”, concluzionează Marius Budăi.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
Din punctul de vedere al mincinosului guvernul trebuie să lucreze pt oameni,dar doar pt oamenii pasului.Altfel nu e bine.Si când au aprobat păcănele la Botoșani,tot pt oameni au lucrat,doar pt câțiva care au de câștigat,dar au lucrat pt oameni.Hai sictir,dute la mare,poate găsești ceva parașute să le dai mesaje după ce le adoarme soțul.Stai mai bine la Botoșani ai destule și aici.