Primarul din Botoșani care a fost dat în judecată pentru că nu a asfaltat o stradă își angajează avocat

21 iunie 2026

primarie sigla generic, stiri, botosaniPrimarul din județul Botoșani care a fost dat în judecată pentru că nu a asfaltat o stradă își angajează avocat. Este vorba de primarul comunei Ibănești, Romică Magopeț, care a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea achiziționării de servicii juridice de asistență și reprezentare pentru apărarea intereselor Comunei Ibănești în dosarul respectiv.

„Comuna Ibănești are calitatea de pârât în procesul 979/40/2026, deschis Tribunalul Botoșani față de reclamantul Bordei Virgil. Astfel, domnul Bordei Virgil a formulat acțiune în contencios administrativ prin care solicită obligarea autorității publice Comuna Ibănești, implicit a Consiliului Local Ibănești să asfalteze strada din fata casei deținută de domnul Bordei Virgil în localitatea Ibănești, respectiv plata unor despăgubiri morale în cuantum de 20.000 de lei. În vederea reprezentării în instanță este necesară achiziția de servicii specializate”, se arată în expunerea de motive care stă la baza proiectului de hotărâre.

Procesul, deschis în luna mai

Fostul poliţist Virgil Bordei a dat în judecată Primăria comunei Ibăneşti, cerând magistraţilor să oblige administraţia locală "să amenajeze și modernizeze partea carosabilă, respectiv turnarea stratului de asfalt în continuare străzii Prieteniei şi străzii Libertății, incluzând zona locuinței sale" şi să amenajeze trotuare si şanțuri betonate.

De asemenea, el cere despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în sumă de 20.000 lei.

"De-a lungul timpului, subsemnatul am solicitat lămuriri si am făcut sesizări pentru asfaltarea străzii, până în prezent, pârâta nu a făcut niciun demers efectiv pentru remedierea situaţiei. Am ajuns să circulăm pe stradă cu foarte mare dificultate din cauza noroiului format în urma precipitațiilor, dar şi a drumurilor înzăpezite, descongestionarea făcându-se formal, drumul devenind impracticabil uneori", susţine Virgil Bordei.

Botoşăneanul spune că are toate impozitele plătite la zi şi este deranjat că administraţia locală din Ibăneşti s-a oprit cu lucrările de asfaltare a drumului în imediata apropiere a proprietăţii sale.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia