Un bărbat din Botoșani care a fost acuzat că l-a înjunghiat pe un vecin cu cuțitul în zona gâtului a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Este vorba de Costică Vira, în vârstă de 58 de ani, din comuna Ripiceni, care a primit o pederapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
Sentința a fost dictată de Tribunalul Botoșani, dar nu este definitivă.
Potrivit anchetatorilor, pe 16 septembrie 2020, în jurul orei 23.30, pe fondul unui conflict spontan, botoșăneanul a înțepat cu un cuțit persoana vătămată C.C.D. la nivelul gâtului, cauzându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale.
Solutia pe scurt: Condamnă pe inculpatul Vira Costică pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la infracțiunea de omor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 32 alineatul 1 Cod penal raportat la articolul 188 alineatul 1 și 2 din Codul Penal cu aplicarea art. 33 alin. 2, 75 alin. 2 lit. b, 76 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a, b Cod penal. În temeiul art. 91, 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia