Un profesor de excepție din Botoșani s-a stins din viață. „Încă mai sperăm să-l vedem din nou printre noi”

6 iunie 2026

Unul dintre cei mai apreciați profesori ai Botoșaniului s-a stins din viață vineri, pe 5 iunie, chiar de Ziua Învățătorului. Profesorul Ioan Știr, de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” a trecut la cele veșnice. Profesorul Ioan Știr nu a fost doar un transmițător de cunoștințe, ci un adevărat pilon de sprijin pentru adolescenții care i-au trecut prin băncile clasei. Prin tactul său pedagogic, răbdarea de fier și o dedicare rar întâlnită, el a reușit să transforme Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” într-o a doua casă pentru elevi.

Colegii de cancelarie și conducerea instituției își amintesc de el ca de un profesionist desăvârșit, un om de o eleganță morală rară și un sprijin de neclintit în momentele dificile. Dincolo de competențele profesionale, profesorul Știr emana o căldură umană care dizolva barierele dintre profesor și elev, oferind fiecărui tânăr încrederea că își poate depăși limitele.

„Încă mai sperăm să-l vedem din nou printre noi, cu zâmbetul lui cald, cu privirea lui deschisă și prietenoasă, cu voia lui bună, care ne încânta pe toți. Știm că nu e decât o dorință care va rănâne mereu neîmplinită. Dar ne va rămâne mereu în suflete, acolo unde il vom păstra mereu”, spun foștii colegi de catedră.

Trupul neînsuflețit este depus la biserica Ruset, iar marți va fi condus pe ultimul drum.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia