FOTO Flota de transport public a municipiului Botoșani va fi schimbată. Când vor circula botoșănenii cu autobuzele electrice

4 iunie 2026

Flota de transport public a municipiului Botoșani va fi schimbată în scurt timp. Cel mai probabil, de la începutul lunii iulie 2026, botoșănenii vor putea călători în oraș cu mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne!

Joi, la Primăria Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane / călători prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA.

Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni. În procedură de licitație sunt polițele de asigurare pentru autobuze și, ulterior parcurgerii etapelor tehnice și administrative privind înmatricularea autovehiculelor, acestea vor deveni operaționale pe traseele 101 și 102.

În ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.

Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani vor fi de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași ca cele practicate în prezent. De asemenea, vor rămâne în vigoare și categoriile de gratuități.
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia