Caz tulburător înregistrat, marți, în județul Botoșani. Un tânăr de doar 29 de ani s-a sinucis pentru că nu mai putea să suporte că mama lui este bolnavă. Cazul s-a întâmplat în localitatea Brăești, acolo unde tânărul locuia cu mama sa.
Marți, în jurul orei 10.00, Daniel a vorbit cu asistenta comunitară din cadrul Primăriei Brăești și a cerut sprijin pentru a o prelua pe mama sa care era imobilizată la pat. La ora 11.00, când asistenta comunitară a mers acasă la el pentru o nouă anchetă socială, botoșăneanul era mort. El a fost găsit spânzurat în curtea casei.
„Era o fire retrasă. Nu prea vorbea cu nimeni. Nu avea prieteni. Probabil că l-a apăsat durerea mamei, de care doar el trebuia să aibă grijă”, a declarat un localnic pentru BotosaniNews.
Corpul neînsuflețit al tânărului a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia