FOTO Un preot de la o biserică din Botoșani a acordat diplome de recunoaștere copiilor din parohie

2 iunie 2026

Un preot de la o biserică din județul Botoșani a acordat diplome de recunoaștere copiilor din parohie. Este vorba de preotul paroh Dorin-Liviu Onciuleanu de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena" din Ionașeni-Trușești, care a vrut să confere distincții pentru copii din parohie, de Ziua Copilului, „ca recunoaștere a luminii pe care o poartă în suflet”.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Liceul „Demostene Botez" din Trușești.

„Copiii au pășit pragul bisericii cu emoție și bucurie, participând la Sfânta Liturghie într-o atmosferă caldă, în care liniștea rugăciunii s-a împletit firesc cu energia tinereții. Sub grija și îndrumarea părintelui paroh Dorin-Liviu Onciuleanu, copiii au simțit că sunt nu doar oaspeți, ci parte vie dintr-o familie mai mare – familia credinței. Au fost momente în care ochii lor au spus mai mult decât cuvintele: curiozitate, liniște, emoție și acea bucurie simplă pe care doar copilăria o poate dărui. La final, fiecare copil a primit o diplomă – nu doar ca semn al participării, ci ca o mică recunoaștere a luminii pe care o poartă în suflet”, ne-a transmis Cătălina Ganea.

Pentru că orice sărbătoare a copilăriei are și gust dulce, ziua s-a încheiat în jurul unui tort împărțit cu râsete și voie bună, acolo unde prietenia și bucuria au devenit amintiri.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia