FOTO Botoșăneanul care a făcut scandal la UPU, anchetat de polițiști

30 mai 2026

Botoșăneanul care a făcut scandal la UPU, sâmbătă, este anchetat de polițiști. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și l-au identificat pe bărbatul de 37 de ani. Potrivit anchetatorilor, acesta prezenta o leziune la nivelul capului și era nemulțumit de faptul că nu i-au fost acordate îngrijiri medicale în regim de urgență.

„Nu au fost provocate alte distrugeri cu excepția imprimantei, iar până în acest moment nu au fost sesizate alte fapte si nici nu a fost depusă vreo plângere cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia