Spitalul Județean Botoșani urmează să contracteze servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare în două dosare importante. Unul se referă la familia unui pacient decedat, care a deschis o acțiune în instanță împotriva unității medicale, invocând presupuse infecții nosocomiale și neglijență medicală. Al doilea la un pacient diagnosticat la Botoșani cu hemoragie internă, iar la Iași s-a descoperit că are cancer.
Unitatea spitalicească se confruntă cu două litigii majore în care rudele unor foști pacienți solicită compensații financiare semnificative.
„Într-un prim dosar este vorba de o infecție nosocomială pe care pacientul a contractat-o și se pare că i-a cauzat decesul. În al doilea dosar este vorba de un pacient internat cu hemoragie internă care ulterior la Iași s-a dovedit a fi un cancer în faza avansată. În primul dosar se cer daune morale de 150.000 euro, în al doilea dosar de 250.000 euro”, au declarat reprezentanții CJ.
În acest sens, consilierii județeni au votat, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean de joi, un proiect de hotărâre care prevede achiziționarea de servicii juridice externe pentru reprezentarea spitalului în fața instanței. Conducerea Consiliului Județean Botoșani consideră că complexitatea acestor cazuri impune cooptarea unor specialiști din exterior.
„Sunt dosare foarte importante, au nevoie de o reprezentare juridică la un alt nivel”, a declarat președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime.
Potrivit documentelor prezentate în cadrul proiectului de hotărâre, prima acțiune în instanță a fost introdusă de o femeie din județul Botoșani care susține că și-a pierdut soțul în urma unei infecții contractate în timpul internării. Bărbatul a fost internat la începutul lunii iulie 2025, mai exact pe 3 iulie, în cadrul Spitalului Județean „Mavromati”, cu diagnosticul de stop cardio-respirator. Conform susținerilor formulate în dosar, pacientul nu ar fi prezentat la momentul internării nicio infecție activă.
Ulterior, starea acestuia s-ar fi degradat progresiv, iar pacientul a decedat în timpul spitalizării. Soția acestuia reclamă faptul că moartea ar fi fost provocată de o infecție intraspitalicească și de presupuse erori sau neglijențe medicale în gestionarea cazului. În consecință, femeia a solicitat în instanță acordarea unor daune morale în valoare de 150.000 de euro, invocând suferința psihică provocată de pierderea soțului. Dosarul a fost deja înregistrat pe rolul Tribunalul Botoșani.
Decizia de a apela la avocați externi este justificată și de criza de personal din cadrul unității medicale. Potrivit raportului de specialitate anexat proiectului de hotărâre, Biroul Juridic al spitalului funcționează în prezent cu un singur consilier juridic, situație considerată insuficientă raportat la numărul mare de dosare aflate pe rolul instanțelor.
„Un singur consilier juridic este insuficient pentru întocmirea și depunerea de acte la instanțele de judecată, parchete, poliție (întâmpinări, cereri de chemare în judecată, răspunsuri la adresele instituțiilor menționate, căi de atac împotriva sentințelor nefavorabile unității, adrese identificare persoane responsabile pentru vătămări prin accidente rutiere/agresiuni etc), reprezentarea intereselor unității în fața instanțelor de judecată (peste 200 dosare în diferite stadii procesuale, din care 6 doar din primul trimestru al anului 2026)”, se arată în raportul de specialitate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia