Copilăria este anotimpul în care acumulăm cele mai importante deprinderi, perioada în care ni se contureaza eroii, vârsta la care, în subconștient se prefigurează parcursul în viață.
Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani dorește să fie prezent în mijlocul și sprijinul comunității, și nu doar prin ajutorul medical specializat oferit 24/24 ore în caz de urgențe medicale. Tocmai de aceea, în preajma Zilei Copilului, are loc Ziua Porților Deschise.
„Astfel, în preajma zilei de 1 iunie, vă așteptăm cu bucurie, cu mic dar și cu (vârsta mai) mare, să ne cunoaștem, să ne prezentăm, să învățăm împreună și de ce nu, să ne jucăm. Duminică, 31 mai, în Stația Centrală Botoșani ! Vineri, 29 mai, în Substația Dorohoi! De asemenea, colegii din Substațiile Săveni și Lunca vor participa la activitățile organizate de primăriile locale”, anunță Serviciul Județean de Ambulanță.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia