Când tot mai mulți ajung indiferenți și chiar egoiști, un botoșănean din Nicșeni oferă o lecție de omenie. Acesta a reușit să mobilizeze o mână de oameni din localitate pentru a conduce pe ultimul drum un consătean lăsat în voia sorții.
Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Nicșeni, suferea de un handicap locomotor sever și trăia complet izolat, fără nicio rudă care să îi poarte de grijă. Sfârșitul i-a fost la fel de singuratic precum viața. A fost găsit fără suflare, luni, în propria locuință. Cum nu avea pe nimeni, nici să îl înmormânteze nu avea cine.
„Nu puteam să rămân indiferent și să nu mă implic când nimeni nu voia, așa că am luat hotărârea de a înmormanta acel trup după ce am scos toate documentele necesare. Așa am simțit să fac și așa am făcut”, ne-a spus Paul Crețu.
Acesta a organizat întregul protocol creștin, de la demersurile legale inițiale până la slujba de înhumare, oferindu-i bărbatului decedat demnitatea cuvenită în ultimele sale clipe pe pământ.
„Din omenie, fără nicio obligatie am solicitat ajutorul preotului paroh si m-am ocupat de înmormântare, de la obținerea actelor până la coborârea lui în țărâna din care ne tragem toti. Neavând rude apropiate nu s-a putut obtine certificat de deces și nici ajutor pentru înmormântare asa că prin bunăvoința unui cetățean din Nicseni am reusit să achit serviciile funerare către firma care a furnizat cele necesare înmormântării”, ne-a mărturisit botoșăneanul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia