Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, deține o herghelie aproape de Botoșani, unde a investit aproximativ un milion de euro. Acolo sunt crescuți și antrenați cai pentru echitație și competiții. Iftime, care este și patronul FC Botoșani, a povestit într-un interviu că unul dintre caii cumpărați cu 10.000 de euro a fost vândut ulterior pentru 60.000 de euro, tranzacție pe care o consideră una dintre cele mai bune făcute în această afacere.
„Nu sunt așa implicat cu caii. Într-adevăr, am o fermă de cai de rasă, care sar la obstacole și ce mai fac ei pe acolo. Sunt vreo 30-40 de fetițe care fac echitație săptămână de săptămână acolo. Particip la concursuri, dar eu nu sunt un călăreț de marcă și nici nu sunt cel mai mare deținător de cai. Îmi plac, îi iubesc, dar fac un fel de business cu ei, sunt un fel de geambaș de cai. (n.r. Cu cât ați vândut cel mai mult?) Vreo 60.000 de euro. Îi iei cu 10.000 și îi dai apoi cu mai mult!”, a spus Valeriu Iftime, conform digisport.ro.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia