Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași organizează concurs pentru ocuparea unui post de conducere vacant, respectiv cel de adjunct șef la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Rădăuți-Prut.
La concurs se pot înscrie doar ofițerii, cu gradul minim de inspector de poliție. Concursul va avea loc pe 8 iunie la sediul ITPF Iași.
Condiții generale și criterii specifice:
a) este declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
c) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
d) îndeplineşte condiţiile de vechime şi studii.
- gradul profesional: -minim inspector de poliție;
- pregătire de bază: a) studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență, în domeniul de licență (DL): Drept sau studii superioare de licență (S), absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în cadrul Academiei de Poliție ”Al. I. Cuza”, domeniul de licență (DL); Științe militare, informații și ordine publică – specializarea (S): Ordine și siguranță publică sau domeniul de licență (DL): Drept – specializare (S): Drept, sau
b) Studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licență (S) absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
- alte cunoştinţe: - nu este cazul.
- autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: -să dețină/să obțină calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare (să dețină/să obțină aviz conform prevederilor Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, cu modificările și completările ulterioare)
- limbi străine:citit/scris/vorbit: - nu este cazul.
- vechime în muncă/din care în MAI: - vechime în muncă/din care în M.A.I. – 4 ani/4 ani în M.A.I.;
- perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: - 6 luni.
- aptitudini şi abilităţi necesare: - Capacitate de organizare, coordonare, decizie și claritate în definirea și urmărirea realizării obiectivelor;
- Capacitate de planificare, control, îndrumare, analiză și sinteză;
- Gândire analitică și conceptuală, spirit de observație;
- Capacități empatice și de comunicare, bun negociator;
- Crearea și menținerea unui climat optim de muncă.
- atitudini necesare/comportament: - Loialitate față de instituție, integritate morală
- Inițiativă și responsabilitate în luarea deciziilor
- Exigență, obiectivitate, spirit critic și autocritic, fermitate
- Încredere în forțele proprii, autocontrol
- Spirit de echipă
- Flexibilitate în gândire și conduită adaptativă.
- parametri privind starea sănătăţii somatice: -apt medical pentru funcția de conducere.
- trăsături psihice şi de personalitate: -apt psihologic pentru funcția de conducere.
- alte cerințe: - nu este cazul.
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: - 2 ani sau 3 ani vechime în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare.
- vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs: - nu este cazul.
- vechime în funcţii de conducere în unități ale MAI: - nu este cazul.
- vechime în exercitarea profesiei sau ocupaţiei: - nu este cazul.
- definirea sumara a atributiilor postului: - Coordonează nemijlocit activitatea componentelor organizaționale din structura Sectorului Poliției de Frontieră și îndeplinește atribuții pe linie de organizare instituțională și management operațional, cu respectarea actelor normative în vigoare;
- Coordonează, organizează, îndrumă, controlează și răspunde de modul de desfășurare a activității pe linia controlului la frontieră cu respectarea actelor normative în vigoare;
- Planifică, organizează și coordonează activitatea de prevenire și combatere a migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- Desfășoară activități privind protecția informaților clasificate, în limitele conferite de prevederile legale în vigoare, îndeplinind atribuțiile funcționarului de securitate la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră.
- pregătire de specialitate: În cazul în care este absolvent de studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licenţă (S), absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, este necesară să fi absolvit sau să absolve un program de formare profesională, organizat în instituțiile de formare profesională ale M.A.I., potrivit specificului activităților poliției judiciare (condițiile de studii prevăzute la pct.Pregătire de bază litera a) și necesitatea absolvirii programului de formare profesională organizat în instituțiile de formare profesională ale M.A.I., potrivit specificului activităților poliției judiciare, nu se aplică polițistului care pe parcursul carierei a deținut minimum 3 ani calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare conform art.2^1, alin.5 din Legea nr.364 din 2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare cu modificările și completările ulterioare).
- vechime în funcţii de conducere: -nu este cazul.