Vameşul din Botoşani care a contestat controlul judiciar impus de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) rămâne cu restricţiile impuse de anchetatori.
Tribunalul Botoşani a respins, vineri, ca nefondată, cererea lui Octavian Alexandru Pomparău de ridicare a controlului judiciar stabilit printr-o ordonanţă a procurorilor DIICOT Suceava.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 213 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul-inculpat POMPARĂU OCTAVIAN-ALEXANDRU, împotriva ordonanţei din data de 09 mai 2026, în dosarul nr. 104/33/P/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul-inculpat să plătească statului cheltuielile judiciare în cuantum de 200 lei. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15 mai 2026.
Botoșăneanul, care lucra în Vama Racovăț, este acuzat că nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu în cazul trecerii a peste o tonă de ceară fără documente de proveniență, dar și în transporturi de piese auto, rochii de mireasă, biciclete electrice.
Inițial, acesta a fost reținut de procurori, însă a doua zi a fost pus în libertate, aplicându-i-se măsura preventivă a controlului judiciar.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia