Un incendiu s-a produs, vineri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Brăești. O anexă și o mașină au fost cuprinse de flăcări. Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La fața locului a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brăești.
Aceștia au constatat că ardeau anexa, cu o suprafață totală de 20 de metri pătrați, dar și o mașină dezmembrată. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casă.
Un băiat, în vârstă de 12 ani, a suferit arsuri la un picior, a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia