Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au făcut, joi, 15 percheziții într-un dosar de trafic de droguri de mare risc în municipiul Botoșani.
Șapte tineri de până la 23 de ani au fost arestați preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Mandatele au fost emise de magistrații de la Tribunalul Botoșani.
Trei dintre tineri sunt minori, având vârstele de 17 ani.
Surse din anchetă au declarat, pentru BotosaniNews, că tinerii procurau droguri și le revindeau pe piața din municipiul Botoșani, vânzând în special adolescenților. Membri ai grupării contactau potențialii clienți pe rețelele sociale și le livrau „marfa” în diferite locuri din municipiu.
În urma perchezițiilor de joi, procurorii DIICOT au ridicat de la membrii grupării 900 de grame de droguri de mare risc.
„Din probele administrate până în prezent a reieșit că, începând cu luna octombrie 2025, patru dintre persoanele cercetate ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat ulterior alte trei persoane, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din comercializarea de substanțe interzise.
Doi dintre inițiatorii grupării, trimiși în judecată la data de 7 mai 2025, de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoșani, pentru fapte similare, aflați sub măsura controlului judiciar, în încercarea de a evita prinderea în flagrant delict, atât la momentul procurării, cât și al vânzării drogurilor, ar fi trasat această sarcină celorlalți membri, comercializarea directă fiind preluată preponderent de către trei dintre persoane, minori, cu vârste de 16 și 17 ani.
Interacțiunile cu clienții s-ar fi realizat, în principal, prin intermediul unor aplicații online, după care tranzacționarea propriu-zisă ar fi avut loc stradal.
Cercetările au arătat că, de la momentul înființării grupului infracțional organizat și până la data destructurării lui, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc, sub formă de substanțe cristaline 2CMC și 3 CMC, inclusiv în zona unor unități școlare.
În sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și faptul că ar fi comercializat și cantități de droguri de risc, respectiv canabis. Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități de substanțe interzise vândute de către membrii grupării de criminalitate organizată, iar, în urma a 15 percheziții domiciliare efectuate, la data de 14 mai 2026, de către polițiști, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1 kilogram de droguri de mare risc 3CMC, cunoscut sub denumirea generică de „cristal”, cântare de precizie, grindere, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă”, au precizat reprezentanții IPJ Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia