FOTO Polițist mort la 37 de ani. Va fi înmormântat cu onoruri militare

14 mai 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a anunțat trecerea la cele veșnice a domnului plutonier major (în rezervă) Rădoiu Ovidiu-Nicolae, fost polițist apreciat pentru profesionalismul și devotamentul său față de comunitate și față de misiunea de apărare a legii. Născut la data de 8 decembrie 1988, în municipiul Sibiu, Rădoiu Ovidiu-Nicolae a urmat cursurile Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, pe care le-a absolvit în anul 2012.

După finalizarea studiilor, și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, activând în structurile Poliției Orașului Tălmaciu și ale Postului de Poliție Turnu Roșu.

Cei care l-au cunoscut spun că a fost un  om dedicat profesiei, implicat și respectat pentru seriozitatea și responsabilitatea cu care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

La trecerea sa în neființă, omagiul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu este sincer și plin de recunoștință pentru întreaga activitate desfășurată în slujba legii”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Potrivit reprezentanților instituției, în conformitate cu normele protocolare și Regulamentul onorurilor și ceremoniilor militare, la conducerea pe ultimul drum a fostului polițist va fi organizat un moment solemn, în semn de respect și prețuire pentru activitatea și devotamentul său.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia