Decizie dură a Tribunalului Botoșani. O tânără a fost condamnată la ani buni de închisoare după ce a fost prinsă cu droguri

13 mai 2026

O tânără din Iași a fost condamnată, miercuri, de Tribunalul Botoșani la ani buni de închisoare după ce a fost prinsă încercând să introducă droguri de mare risc în Penitenciarul din Botoșani.

Femeia a primit o pedeapsă de șase ani și trei luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deținere și trimitere de droguri de mare risc, fără drept, într-un loc de detenţie. Ea ar fi băgat heroina în căptușeala unei veste și a fost prinsă de angajații închisorii.

Fapta s-a întâmplat în urmă cu peste cinci ani, iar ieșeanca a fost trimisă în judecată în 2024. Instanța din Botoșani s-a pronunțat miercuri, însă soluția acesteia nu este definitivă.

Solutia pe scurt:

Condamnă pe inculpata Parnică Mihaela-Cristina,fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de deținere și trimitere de droguri de mare risc, fără drept, într-un loc de detenţie, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 2, cu aplicarea art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 6 (şase) ani şi 3 (trei) luni închisoare, precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani.

Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpata Parnică Mihaela-Cristina, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpata Parnică Mihaela-Cristina la plata către stat a sumei de 995 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata Parnică Mihaela-Cristina, av. Ilincaru Paul (delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4502/2025), în cuantum de 1.044 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Botoşani. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 13.05.2026.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia