Se caută șefi de post pentru 12 comune din județul Botoșani. IPJ va organiza concursuri

17 mai 2026

post politie, stiri, botosani, stiri din botosani, ipjInspectoratul de Politie Județean (IPJ) Botoșani anunță organizarea unor concursuri pentru ocupare a nu mai puțin de 12 funcții de șef de post. La acest concurs se pot înscrie doar agenții de poliție. Se va da o singură probă de examen, la sediul IPJ, constând într-un interviu pe teme profesionale.

Concursurile au loc pe 25 și 26 mai.

Posturile de poliție pentru care se scot posturile de șef de post sunt din următoarele comune: Avrămeni, Mitoc, Ungureni, Vorniceni, Durnești, Bălușeni, Gorbănești, Albești, Lunca, Trușești, Corlăteni și Dimăcheni.

Condiții generale și criterii specifice:

a) este declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
c) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
d) îndeplineşte condiţiile de vechime şi studii.

Cerințele postului: 
  • gradul profesional: - agent de politie
  • pregătire de bază: - studii liceale, absolvite cu diploma de bacalaureat
  • pregătire de specialitate: -
  • vechime în muncă/din care în MAI: -2 ani/2 ani
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: - 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției.
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: - să dețină/să obțină autorizație de acces la informații clasificate nivel "Secret de serviciu"
    - să dețină/să obțină aviz pentru desemnarea in structurile politiei judiciare
    - să dețină/să obțină aviz pentru desemnarea ca polițist rutier
    - să dețină/să obțină permis de conducere categoria "B", într-o perioadă de maxim 12 luni de la data luării la cunoștință a fișei postului.
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: - apt medical conform baremelor M.A.I.
  • trăsături psihice şi de personalitate: - apt psihologic conform baremelor M.A.I.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia