Peste 12.000 de copii din județul Botoșani vor primi la școală o „masă sănătoasă”. Câți bani a alocat Guvernul

10 mai 2026

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, 8 mai 2026, Hotărârea pentru repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2026 (Legea nr. 43) pentru finanţarea Programului Naţional „Masă sănătoasă".
Pentru județul Botoșani, suma alocată în anul 2026 este de 34.683 de mii de lei, fonduri care vor asigura continuarea implementării programului în cele 27 de unități de învățământ beneficiare, pentru un număr de 12.293 de copii.

Programul Național „Masă sănătoasă” se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și constă în acordarea zilnică, în mod gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar (în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată).

„Menținerea Programului Național „Masă sănătoasă” în județul Botoșani, reprezintă o măsură importantă de sprijin pentru prezența copiilor la școală, pentru reducerea ratei de abandon școlar și pentru susținerea unui climat favorabil dezvoltării armonioase a elevilor”, precizează inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia