În a treia zi de Paște, când majoritatea dintre noi ne bucuram de liniștea sărbătorilor, pentru familia Florea din satul Cobâla, comuna Șendriceni, lângă Dorohoi, viața s-a schimbat dramatic în doar câteva minute. Un scurtcircuit a transformat agoniseala lor de o viață într-un morman de cenușă.
Florin și Oana Maria, doi oameni muncitori și gospodari, s-au trezit peste noapte fără acoperiș deasupra capului, reușind să salveze doar câteva păsări, iepurașul și căprița familiei. Cea mai grea lovitură nu a fost însă pierderea pereților, ci faptul că cei trei copii- Miruna (11 ani), Denis (7 ani) și Ștefan (5 ani)- au trebuit să fie duși la rude, în timp ce părinții dorm într-un container pus la dispoziție de primărie.
Vestea bună este că spiritul comunității nu a întârziat să apară. Cu sprijinul primarului și al unor oameni cu suflet mare, în doar trei săptămâni s-a reușit demolarea ruinelor și turnarea fundației noii căsuțe. S-a primit deja BCA-ul necesar, însă pentru ca Miruna, Denis și Ștefan să se poată întoarce la părinții lor, e nevoie de un ultim efort colectiv.
„Mama își dorește enorm să amenajeze măcar o cămăruță, să-și știe copiii aproape”, este apelul făcut de Simona Elena, care a demarat campania de ajutorare.
Efortul financiar este imens pentru o familie care a luat totul de la zero. Iată de ce este nevoie urgentă pentru a ridica noua casă: materiale de construcție, finisaje, o mașină de spălat automată (cea veche a ars), oale, farfurii și tacâmuri, haine și încălțăminte: tatăl (mărimea L-XL, încălțăminte 41-42), dar și de voluntari care vor să dea o mână de ajutor pe șantier.
Dacă simți că poți contribui, orice sumă sau material donat contează. Puteți lua legătura direct cu părinții:
Donații în conturile bancare (Banca Transilvania - Titular Florea Oana Maria):
Locație: Sat Cobâla, comuna Șendriceni (imediat la ieșirea din Dorohoi, după Grădina Verde, spre iazul Cobâla).
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia